The Reader

Unele filme te strivesc. Te apasă pe cele mai dureroase butoane pe care cineva le poate apăsa. Pentru că, oricât de covârșitoare ar fi duplicatele acestea ”artistice” ale vieții – imitații de gradul doi, cum le zicea Platon –, și în orice formă le-am recepta în propria conștiință, știm întotdeauna că realitatea e întotdeauna mai dură. Mai rea. Mai potrivnică.

Mintea umană e un univers tare abstract. Pe care nici măcar știința secolului actual, atât de ”virtuos” în revelații tehnologice, nu o poate decodifica decât pe sfert.

Coșbuc spunea că ”nu-i nimeni drac, și nimeni sfânt”. Nu suntem absoluți pe de-a-ntregul. Nici în cele bune. Nici în cele rele. Și poate că tocmai precaritatea asta atât de volatilă, pe alocuri, ne aruncă în tot felul de hăuri existențiale. Care urlă în noi, atunci când le privim prin ochii altcuiva.