Testament studențesc

TESTAMENT STUDENȚESC
Vine o vreme când penița înmuiată în cerneala studenției pune ultimul punct pe fila aceasta numită școală. Vine o vreme când trebuie să fi crescut deja. Când trebuie să fi învățat deja. Când trebuie să te fi împiedicat îndeajuns, pentru a găsi mijloace de a te ridica. Vine o vreme când trebuie să pleci la drum. Singur. Nu știi exact unde. Nu știi exact de ce. Abia după ce te împiedici de cel din urmă punct, îți dai seama că asta a fost tot.
Sculptăm cuvinte. Și cioplim atât de mult în esența lor, pentru a le atinge miezul, încât rămânem fără ele. Sculptăm gânduri. Și idei. Și sentimente. Până când ajungem la forma dorită, spre a le dărui mai departe.
Acest gând de final de facultate este pentru profesorii mei. Pentru fiecare în parte. Și pentru toți laolaltă. Un gând de recunoștință. Și de mulțumire. Pentru fiecare ”nu știu” combătut. Pentru fiecare ”nu pot” anulat. Pentru fiecare fărâmă de timp desenată împreună. Uneori cu indulgență, alteori cu exigență. Dar întotdeauna cu răbdare.
Ne vom întâlni mai rar. Sau poate nu ne vom mai întâlni deloc. În micul mare univers teatral în care trăim.
Dar acel ”a fost”, plămădit în acești trei ani, împreună, va continua să ne ”fie” mereu.
Mulțumesc, bunii mei… Îmi va fi tare dor…