tata

Nu-s eroi, dragă tată, domnitorii din cărți
Nici măcar cei ce stau îndurând pe la porți
Furia propriilor mame, tot cerând disperați,
Ca să fie primiți și de dùșmani scăpați.

Nu-s eroi nici acei ce costume tot poartă
Ba zburând, ba căzând, ba luptând să împartă
Nedreptăți și dreptăți după cum le e voia
Unor oameni nevolnici ce își strigă nevoia.

Nu-s eroi nici măcar feți-frumoșii din basme
Ce se luptă cu zmeii transformați în fantasme
Și tot caută binele, adevărul, frumosul,
Căci așa-s construiți, să evite prisosul.

Ci erou este-acela care pune o piatră
La piciorul copilului, ca el să o poată,
Ridica când e vremea și-apoi singur să-ncerce
Altă piatră să pună, construind o poveste
Care viață-i va fi. Iar în ziua în care
Va pleca și copilul, ducând piatra-n spinare,
Cu poveri fel de fel, cu cuvinte mai grele,
Cu îndemnuri de viață ori cu vise rebele
El, eroul, va ști, că e treaba-ncheiată
Și că viața-i din urmă, de va fi măsurată
După pietrele care cât de seci vor fi fost
Azi au apă și sens, și sunt adăpost
Unui prunc devenit chiar adult uneori,
Unui prunc rătăcit pe cărări, alteori.

Nu-i nevoie de prinți și de basme mereu
Ca să-ți afli eroul: el e chiar tatăl meu.