repetiție

Nu-i ceară să topească amănunte
Din viul care numără secunde
Și ore numără, și nopți, și zile
Și greul care parcă se cuvine
Să tot fie purtat în calendare
Ce n-au nici timp, nici umbre călătoare
De vreme ce atâta carne-nsângerată
Se face cicatrice și îndată
Ce așezată pare iarăși vine
Potop de nopți, de parcă se cuvine
Să se despice rănile din piele
Tot presărând ba sare, ba blesteme
Până când dureroasa amintire
Se naște iar, și altă povestire
Își cerne intriga și-apoi deznodământul
Ca să renască azi, mai viu, cuvântul.