prolog

Câte pe lume sunt
Și-aievea toate
De nu le poți sculpta-n eternitate.
Câte pe lume sunt
Și fără de folos
De nu le poți rosti cu glas duios.
Câte pe lume sunt
Și fără leac
De nu le poți șopti urechii celui drag.
Câte pe lume sunt
Și fără rost
De nu-și găsesc în rime adăpost.
Câte pe lume sunt
Și câte cu regret
De nu-s păstrate-n peniță de poet.