paralelism

Se ia o piatră și se tot scobește
Până când dalta tace și se-oprește
În miezul bietei pietre.
Ostenită,
Că-și simte inima de nicăieri lovită
Se-ascunde-n sine și, printre tăceri,
Își plânge viața cea plină de dureri.

Tu, piatră-atât de seacă pentru noi,
Ne-nveți ce-nseamnă frica de război
Ne-arăți amar că rănile nu vor
Decât să fie pace-n preajma lor.