fluture

Ce haos nebun se-ascunde frenetic
Într-un zbor viețuit într-o zi, pe un petic
De pământ ori de cer, ori de ce va să fie
Atmosfera aceasta prea confuză ce știe
Că nu-i toamnă acum, dar nici vară nu este
Și că zbaterea fluturelui tot fără de veste
La pariuri se-ndeamnă cu ochii pe care
Prea ușor îi convinge, tot zburând către soare.

Biet nebun visător, ce direcții păgâne
Îți sunt cale și drum, și pesemne stăpâne,
De n-ai timp să te-oprești nici măcar pentr-o floare
Ori s-admiri, ca și noi, viețuind călătoare
Păsări multe ce-și iau bun rămasul firesc
De la timp, de la vară, de la ce-i omenesc
Rătăcind prin cotloane străine, dar calde,
Încercând, căutând și mergând mai departe.

Dar tu zbori dintr-o teamă ce zace și-n noi
Că-i prea scurtă și ziua, și anul, și-apoi
De te lupți prea puțin, multe sunt de făcut
De te-arunci prea grăbit, uiți mereu de trecut.
Și ce zbatere tristă, zadarnică, rece
Ce de aripi pierdute în amurgul ce trece.
Biet firav și nebun călător de o zi
Te grăbești a te naște, ca s-ai timp a muri.

Dar uimirea, și zborul, și aripa frântă
De timpul prea scurt, de mișcarea prea lungă,
Te-au adus în mormânt, biet nătâng ce cu zor
Câutând, te tot frângi și te pierzi călător
Printre flori, printre vise și prin gânduri străine
Dând din aripi absurd făr-a ști că nu-i bine
Doar s-alergi nebunește fără țel, fără pace
Rătăcind, ca și noi, în clepsidre opace.