facere
La început a fost cuvântul
Pământul vechi și legământul,
Și cerul, stelele, și marea,
Și întrebările, mirarea,
Și-apoi un chip firav și blând
De porumbel zburând, trecând
Peste îndepărtate zări albastre
Ce nu călăuzeau încă dezastre.
Și-apoi plămadă de visare
S-a întrupat din lut și soare
Și-a căutat să-și afle rostul
Să-și primenească adăpostul
Și-atâtea vietăți să-i fie
Tovarăși buni o veșnicie.
Dar din cuvânt nu se încheagă
Doar vorbe calde, spuse-n șagă,
Ci și dureri, ispite, patimi,
Cernite-n amintiri și lacrimi.
Și din pleiada asta mare
De posibilități amare
Au răsărit apoi, pe rând,
O poftă brută și un gând,
Un fruct bolnav și un păcat
Și, iată, veșnicia s-a-ncheiat.
✦