Nevoia de a fi acceptați

Dacă ar fi să putem alege, din multele cufere lingvistice ale lumii ăsteia, o propoziție care să înglobeze toate necesitățile omenești, ar fi aceea ce încapsulează dorința de a fi acceptați. În virtuțile și non-virtuțile noastre, în credințele și necredințele noastre. În valorile și în scripturile în care credem, fiecare în parte. În putințele și neputințele noastre. În fărâma de umanitate sau de non-umanitate care zace ascunsă în cotloane mai mult sau mai puțin vizibile. Shylock nu e nefiresc, în nevoile sale. În dreptatea pe care o cere. Pretinzând carne și sânge. Desigur, e mizantrop, neplăcut, detestat. Dar legea talionului e încapsulată în verigi pe care le purtăm după noi, fiecare în parte. Totuși, cum spune Portia, cerem milă, nu dreptate, indiferent de Dumnezeul căruia i-o cerem. Însă mila nu stă proptită în balanțe pregătite să măsoare doar concretul. Și de-aia poate că Shakespeare va exista atâta timp cât omenescul va fi culoare în tabloul terestru din care mai ieșim uneori, deloc obiectivi, să ne admirăm creația din care noi înșine facem parte.

A fost o seară specială pentru mine aceasta. Pentru că l-am văzut pe Shakespeare la noi la teatru. Pentru că am văzut-o pe Maia Morgenstern punându-și carnea și sângele la bătaie, într-un rol anevoios. Uman, religios, cultural. Și pentru că undeva acolo sus cineva mă iubește îndeajuns de tare încât să-mi fi adus laolaltă cele două mari universuri de care aparțin fundamental – teatrul și școala.

Sunt copleșită de recunoștință și spun un mare ”mulțumesc” pentru acest ”vis al unei nopți de iarnă”!