E scop în viața noastră?

”Nu cer de fericire în lume să am parte,

Căci fericirea lumii, închipuiri deșarte!

Viața noastră însă, oricât de neagră fie,

Ea împlinește oare în lume vo solie?

E scop în viața noastră – vun scop al mântuirei?

Ne-njunghiem ființa pe-altarul omenirei?” (M.E.)

Dragă Eminescu,

Cândva, la o răspântie de ani și curente literare, ai devenit argument. Pentru literați și pentru non-literați, pentru religioși și pentru atei, pentru romantici și pentru lucizi. Pentru oricine și orice. Te putem diseca în felurite forme, pentru tot felul de crezuri personale, sociale, politice ori economice. Pentru năzuințe filosofice ori pentru simpla necesitate mnezică de a te păstra într-un colț al sufletului. Și asta te face cu adevărat uriaș. Deși an de an rămân claustrată în ceea ce e liric în tine, pentru că asta trezește cutia mea de rezonanță, știu că granițele tale sunt mult mai laxe. Ți-aș dori, în anii ce vor urma, să nu mai fii instrument și argument pentru oricine și orice. Dar știu că așa ceva nu se poate. Așa că mă voi alina cu credința că, în toată vâltoarea temporală care ne șlefuiește strâmb și inegal, rămâne totuși poezia ta. Care mai atenuează din colțuroasele realități pe care nu știm, întotdeauna, a le gestiona cum se cuvine.

Mulțumim, cu recunoștință!

#15ianuarie #ziuaculturiinaționale