Cum să-ți dai seama că ești prost, în trei pași

Relatare cu final dramatic. Sau cum să-ți dai seama că ești prost, în trei pași (mă rog, te prinzi și după unul singur, dar… de dragul relatării…)

1) Te duci la un cerc de filosofie (pentru că, nu-i așa, nu sunt suficiente cele două școli pe care le faci deja… mai vrei… freekin’ obsessed cum ești).

2) Nimerești la respectivul cerc de filosofie FIX (care erau șansele???) la prietenul tău cel mai bun, Hegel (wtf???).

3) Te gândești, în timp ce membrii grupului dezbat spațiile, unitățile, mărimile, materia și câte și mai câte, la ce să postezi pe Facebook când ajungi acasă.

P.S. În baza la pretextu’ că sunt adepta unui tip de masochism dozat în cantități mici, dar consumate cu frecvență, am să mă mai duc (că nu mă face pe mine Hegel…).

P.P.S. Am fost și cu prietenu’ Alexutz. Singura concluzie lucidă pe care am putut-o trage, făcând apel la reperele culturale comune pe care le avem (stadionul Ghencea, stadionul Național și alte entități cu iz științifico-academic) a fost ”pe ei, pe ei, pe mama lor…” (a lui Kant, Hegel, Descartes și a altor nefericiți).