Copiii care mi-au fost studenți

Acești copii minunați mi-au fost studenți, în acest ultim semestru. Mă rog, e un fel de a pune problema. Mi-au fost mai mult prieteni, fără ca ei să o fi știut. Mi-au fost companioni la 8 dimineața. În atâtea dimineți. Am băut cafeaua împreună. Am vorbit despre tot felul de oameni care au spus tot felul de lucruri importante. Despre viețile noastre cotidiene. Remarcabile în banalitatea lor. Ne-am măsurat răbdarea. Ne-am împărtășit fricile râzând. Ne-am văzut puțin, în școala unde am crescut și eu cândva. Demult. Dar ne-am consolat cu un altfel de model pedagogic. Virtual. Aparent inconsistent. Un pic chiauni, un pic adormiți, un pic debusolați. Însă am făcut-o împreună. Convinși că acesta e drumul cel bun.
Mulțumesc, dragilor, pentru atâtea și atâtea dimineți! Să purtați acești trei ani trecuți cu bucurie! Pentru o veșnicie 🙂