Sari la conținut
Oana Monica Nae
← toate textele Narațiuni despre viață

Construcții și constructe

3 octombrie 2023

Unele spații ne devin catedrale, chiar dacă nu conțin sfințenia în formele impuse de diverse religii ori culturi.

Ne devin catedrale pentru că ne repară sufletele alterate de fel și fel de întâmplări.

Ne devin catedrale pentru că sub acoperișul lor suntem ocrotiți de lumea asta atât de stranie, în nemărginirea ei.

Ne devin catedrale pentru că nu au ziduri grele, care claustrează. Și care obligă la izolare. Ci au multiple uși. Pe care putem ieși oricând. Dar de care, cumva, nu vrem să ne apropiem. Pentru că ”ieșirile” sunt anevoioase. Și ne înstrăinează de acest altar al devenirii, pe care orice catedrală îl conține.

Ne devin catedrale pentru că ne sădesc semințe de speranță, de valoare personală, de curaj, de încredere.

Ne devin catedrale pentru că ne primesc copii. Și ne acceptă așa. Și ne cresc așa. Până când vom fi reușit să devenim oameni mari. Sau până când vom fi încercat îndeajuns.

Sunt aproape convinsă că normalitatea mea e o bizarerie pentru cei din jurul meu. Și că pare straniu că sunt încă studentă, după atâția ani. Și că mă bucur de o primă zi de an universitar și de un ”Gaudeamus igitur” la fel cum am făcut-o și acum 17 ani, când am ascultat pentru prima dată acest imn studențesc. Însă școala e coconul meu protector. E locul unde sunt copil. Locul libertății depline. Și al iubirii depline. E catedrala aceasta cu infinite intrări și ieșiri, care mă tot transformă în felurite moduri, de atâția ani încoace. Și care, transformându-mă, mă redă originii din care am venit. Mai înțeleaptă, poate. Mai rebelă, poate. Mai tristă, poate. Mai nedumerită, poate. Dar autentică, cu certitudine.

Ce fărâmă fragilă de bucurie e această nouă primă zi…

P.S. Pentru că sunt o fată finuță, elegantă și sensibilă, după cum se poate observa din textul de mai sus, îl văd astăzi pe noul meu coleg de facultate, David Popovici, și primul lucru pe care îl pot scoate pe gură (sunt un om inteligent, cu multe facultăți) este:

– Mamăăăă, ce triceps!

P.P.S. N-am zis-o tocmai în șoaptă.

P.P.P.S. Am purtat o bluziță cu Hogwarts. Orice asemănare dintre școlicica mea și cea a lui Harry Potter e pur întâmplătoare.

✦