Ce am cerut de la profesorii mei

Mi-am dorit mereu de la profesorii mei să fie buni, să fie drepți, să fie deștepți, să fie empatici, să fie grijulii, să le pese de noi, să ne iubească, măcar din când în când. Să nu-și facă meseria ca un funcționar de rând. Ci cu o fărâmă de har. Și cu emoția împărtășirii. Și cu bucuria de a avea cea mai frumoasă meserie de pe lumea asta. Sigur că e un strop de utopie în dorințele mele. Dar e și o bucățică de realitate posibilă. Trebuie doar să deschizi ochii în mediul potrivit, lângă oamenii potriviți.

Adi e proful meu de statistică. Nu predă cea mai iubită materie, dar cu siguranță o predă pe cea mai populară. Pe sistemul ”bad publicity is still publicity”. Adi e însă și colegul meu de la formare și de la orele de dezvoltare personală. Locul ăla unde plângem împreună. Fără să aruncăm cu pietre ori cu vorbe nepotrivite. Fără să încercăm să reparăm nereparabilul. Ci doar să fim acolo. Prezenți, pur și simplu.

Adi e acest profesor pe care eu mi l-am închipuit, cu toate cele mai sus menționate. Așa că m-aș bucura să ascultați episodul acesta de podcast. E haios și sensibil.