Alfabete scrântite

Dacă am primi câte o monedă, oricare dintre noi, pentru toate cuvintele născute în sisteme de referință greșit receptate, probabil că am fi cu toții milionari. Marshall McLuhan spunea, cu ceva decenii în urmă, că mediul influențează atât de mult traducerea unei idei, a unui gând, a unui mesaj. Dar nu e doar mediul, în fond. Sigur, scriem pe telefoane, tablete, laptopuri. Căci altceva decât graba de a livra rapid răspunsuri nu prea ne mai e la îndemână. De dragul unei nostalgii inutile, poate că scriem pe foi de hârtie. Dar ce-are a face? Echivalența dintre mesajul trimis și cel primit nu e niciodată univocă. Nu-i loc, în spațiul inter-relațional dintre două entități umane, să permită sensuri comune decât în fărâme de idei, disecate și ele, la rândul lor, prin lentile mai concave sau mai convexe, după firea ori puterea fiecăruia dintre noi.

Am crezut despre mine însămi că, dacă e ceva ce știu să fac pe lumea asta, e să scriu. Nu în chestiuni gramaticale îmi sprijin speranțele unei minime calități profesionale, ci în omenescul care capătă mereu contururi vulnerabile. Fie ale mele, fie ale celor către care îmi îndrept mult prea multele gânduri care n-au astâmpărul înțelept al adultului, nici precaritatea generată de vârsta fragilă a copilului. Când nu ești niciunde, purtând identități cronologice care sunt departe de tot ceea ce crezi tu că ești sau că poți fi, și realitatea internă pe care o ilustrezi e la fel de ambiguă și de non-necesară.

În știință, operaționalizarea unui concept e fie începutul, fie sfârșitul. Nu poate fi și una, și cealaltă. Dacă felul în care definești un concept e doar un crez personal, nefundamentat de teorii deja validate, dacă sensul tău e doar al tău, tot ce urmează de aici înainte e inutil. În termeni academici, spunem că pierdem din validitatea de construct. În termeni omenești, plecăm pe un drum care are doar pavajul celui corect. Nu și traiectul.

Nu știu ce minune (neverosimilă la acest moment) ar putea, vreodată, să creioneze un atare mediu care să cearnă doar secundele trecute de la un mesaj trimis la un mesaj primit, fără a filtra conținuturi decât prin prisma unei estetici caligrafice de care nu mai are nimeni timp astăzi. Până atunci însă, mă resemnez cu ideea că orice cazuistică personală, exprimată biografic, e măcar un exercițiu literar. Dacă un mesaj echivalent cu sine însuși n-are potențial de a deveni.