A trăi nu mai este o intuiție

A trăi nu mai este o intuiție. Ci o știință. Nu ne mai putem cupla la univers exclusiv prin simțuri. Avem nevoie de conexiuni. De cabluri. De butoane.
Nu mai avem nevoie de disponibilitate sufletească. Ori trupească. Ci de una logistică.
Nici de ochi. Nici de glas. Ne putem privi cu întârziere. Sau chiar deloc. Ne putem vorbi. Sau putem tăcea. Avem întotdeauna opțiuni de ”on”, dar mai ales de ”off”. Important e să fim, concomitent, pixeli pe același ecran. Conectați pe unde comune. Indiferent dacă avem sau nu ceva în comun.
Cu ceva vreme în urmă eram tot cifre. Tot contorizate. Dar măcar puteam spera la un număr mai mare de unități alocate fiecăruia dintre noi. La o mai mare diversitate de cifre. Și la o oarecare unicitate, în procesul identificării noastre numerice. Acum suntem cu toții binari. Doar 0 și 1.
Ne păcălim (căci nu-i așa, e ziua păcălelilor), având senzația că ne întoarcem la noi înșine, în ingratul context pe care îl trăim astăzi. Ne tot îndepărtăm, de fapt. Cu fiecare pixel pe care îl livrăm virtual, ca și cum ar fi parte din ADN-ul nostru. Ori din carnea noastră. Ori din sufletul nostru.