Sari la conținut
Oana Monica Nae
← toate textele Filosofii pentru mai târziu

Dezacorduri paralele

5 februarie 2024
Dezacorduri paralele

Trăim în dezacorduri paralele. Chiar și în momentele când părem acordați. Unii altora. Sau nouă înșine. Dar e doar o aparență fără fundament. Căci nu putem obține asonanța perfectă niciodată. Nu în spectrul acestei lumi, pe care o conștientizăm astăzi. Mi-ar plăcea ca, din când în când, să putem diferenția lucrurile care ne țin înrădăcinați de cele care ne țin captivi. Să putem înțelege până unde sunt valorile și credințele noastre, și de unde încep rigiditățile și intransigențele noastre. Astfel încât, atunci când invităm pe cineva în micul nostru orizont de opinii și translații personalizate ale simțurilor, sau când suntem invitați, la rândul nostru, în același tip de paradigmă imaterială, să putem schița măcar câteva gânduri comune care și-ar putea găsi convergența. Pentru că vom fi încercat și unii, și ceilalți să ne ancorăm fără teamă într-o zonă de necunoaștere comună pe care am putea-o transforma în ceva comun. Tradus în emoție, în curaj ori în ambiguitate.

Interacțiunea dintre două entități umane, indiferent de natura ei, are acest dar și acest blestem, de a nu-și putea prescrie deznodământul, în avans. Ce bucurie… Și ce păcat…

✦