Hărți individuale

În universul acesta există mai multe lumi. Care coabitează concomitent. Le numim reprezentări diferite ale realității. Sau hărți individuale. Sau oricum altfel am mai putea reda diferențierea asta spațială și temporală care ne desparte, dar ne și aduce laolaltă.

Voltaire spunea că, dacă e să judeci un om, fă-o după întrebările pe care și le pune, nu după răspunsurile pe care le dă. Cred că ideea asta e valabilă nu doar pentru entități umane, ci și pentru arte. Am văzut aseară un film care livrează un lung șir de întrebări pentru toți cei care îl urmăresc. Pentru că e șocant de simplu să trăiești bine. Pentru că binele ăsta, relativ și el, ca orice alt concept de natură filosofică, a fost împovărat, de fiecare secol în parte, de multe ”îndatoriri”. Cum să pui pe seama unei idei atâtea și atâtea dorințe ori nevoi? Și-apoi să fii surprins că nu le poate duce?

Ne mirăm mereu că trăim o realitate stranie. Cum, desigur, s-au mirat și alții înaintea noastră. Dar în timp ce noi ne mirăm, preocupați, soarele răsare și apune fără să-i dea nimeni prea mare importanță. Nu pentru că nu-l vedem. Ci pentru că nu poate fi adăugat pe ”to do list”-ul nostru.

Japonezii au un termen care se cheamă ”komorebi”. Și care semnifică lumina soarelui care pătrunde printre copaci. O imagine despre care am sentimentul că reprezintă un fel de materializare a divinului. De ce ei pot conceptualiza și în cuvinte ceva ce noi putem cuprinde doar cu simțurile? Habar nu am. Dar cred că acesta este unul dintre impedimentele reale pentru noi, europenii, de a putea atinge vreodată acest nivel de simplitate care orientalilor le vine atât de la îndemână, ca un reflex cultural: vocabularul. Putem semnifica atât de multe sau atât de puține în funcție de ce elemente punem laolaltă în cuvintele pe care le rostim. Și nici măcar nu realizăm asta. Pentru că nu avem nici istoric, nici geografic o atare structură care să servească unei astfel de conștientizări.

O umbră suprapusă unei alte umbre creează o umbră mai întunecată? N-am să vă spun răspunsul. Puteți să încercați experimentul. Sau să mergeți să vedeți acest film. Kōji Yakusho este absolut genial.