Din bube, mucegaiuri și noroi

”Din bube, mucegaiuri și noroi iscat-am frumuseți și prețuri noi” (T. Arghezi)

Din multele realități și activități pe care le experimentez în acest moment al vieții mele, unele sunt 𝑙𝑖𝑓𝑒-𝑐ℎ𝑎𝑛𝑔𝑖𝑛𝑔. De fapt, probabil că toate sunt așa. Însă aportul unora pare mai semnficativ, în anumite momente, decât al celorlalte.

Sunt cinci luni de când vreau să scriu ceea ce scriu astăzi, însă mereu a fost ceva care m-a împiedicat să o fac. Poate pentru că ”totul este așa cum trebuie să fie”, iar orice lucru pe care îl facem își are timpul și momentul lui bine cumpănit de forțe care poate că transced putința și voința noastră omenească.

Acum mai bine de jumătate de an mi-am dorit să fac un curs de NLP (programare neuro-lingvistică). Nu mi-era clar cu se mănâncă asta, nici nu știam dacă vreau să pornesc pe acest drum care părea destul de anevoios la momentul respectiv. Inițial am vrut să fac cursul doar pentru a obține o diplomă. O acreditare care să-mi permită să fiu eu sprijin oamenilor, într-un fel rapid. Am căutat varianta scurtă, deși e ceva ce nu mi-e în fire, când vine vorba de școală. Într-un final, am ales calea cea lungă, încurajată fiind de către o persoană importantă în viața mea, la momentul respectiv. Urmau șapte luni, cu șapte weekend-uri pline (unul pe lună). Am încercat toate angoasele posibile – de la faptul că nu mai am anduranță la a-mi planifica nimic pe mai mult de jumătate de zi, până la ideea că sunt suprasaturată de școală și parcă nu mai am chef să fac asta nici măcar un weekend pe lună. Procesul decizional nu a fost unul deloc ușor. Fac acest preambul mai lung din două raționamente: unul, pentru că e o decizie pe alocuri costisitoare, iar doi, pentru că riscul de a ieși alt om decât cel care erai la început este unul mare. Și nu toată lumea are această disponibilitate, a unei schimbări fundamentale în raport cu sine însuși.

Astăzi am încheiat al cincilea modul și recunosc că, după cele douăzeci și ceva de ore de curs, din ultimele trei zile, sunt un pic KO. Însă e o stare bună, în fapt. Generată de un consum emoțional și intelectual profund.

Ce am învățat în aceste cinci luni de NLP, judecând exclusiv prin filtrele proprii și prin ceea ce am putut eu să înțeleg, până la acest moment

𝟏) 𝐇𝐚𝐫𝐭𝐚 𝐧𝐮 𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐮𝐥. E primul principiu al NLP-ului. Care spune că tot ceea ce vedem în jur – teritoriul – acest spațiu comun, identic pentru toți, se mapează diferit, pe harta fiecăruia. Deși vedem aceleași lucruri, ele nu se proiectează la fel pe retinele noastre. Experiențele, credințele, spațiile în care am crescut, valorile – toate aceste condiționări atât de diferite – ne fac să judecăm diferit. Ceea ce înseamnă că dreptatea e o convenție neacceptată unanim. Pentru că dreptatea e a fiecăruia dintre noi, de fapt.

𝟐) 𝐄𝐜𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐚. Tot ceea ce facem are ecou. Tot. Fiecare gest, vorbă, acțiune. E important să le facem responsabil. Sau măcar cu conștiința schimbării pe care o generăm. În noi și în ceilalți de lângă noi.

𝟑) 𝐑𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞𝐥𝐞. Ori de câte ori suntem în impas, putem apela la resurse. Acele entități imateriale care ne pot face viața mai bună – voința, empatia, generozitatea, energia, speranța. Și câte și mai câte.

𝟒) 𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞𝐥𝐞. Atunci când simțim nevoia unei schimbări, fie că vorbim de viața profesională, personală, socială sau de orice alt potențial context, avem nevoie de obiective clare. Pe care să le scriem pe o foaie de hârtie, nu doar să le gândim. Și cărora să le punem termene clare și concrete. Și începutul, și sfârșitul sunt la fel de importante.

𝟓) 𝐒𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞. Traducem tot ceea ce trăim prin ce vedem, auzim, mirosim, gustăm și atingem. Simțurile noastre ne sunt filtre. Pe care, de multe ori, nu le valorizăm și exploatăm la potențialul lor maxim.

𝟔) 𝐂𝐚𝐥𝐢𝐛𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐫𝐚𝐩𝐩𝐨𝐫𝐭-𝐮𝐥. A fi în comuniune cu celălalt, oglindindu-l. E o formă de comunicare veritabilă, în fapt.

𝟕) 𝐌𝐞𝐭𝐚𝐦𝐨𝐝𝐞𝐥𝐮𝐥. O lecție aproape dureroasă despre multele și păguboasele noastre reflexe verbale și comportamentale, pe care nu le conștientizăm atunci când facem afirmații pentru care ne-am pune cu ușurință capul sub ghilotină. Acele certitudini, presupoziții și generalizări care au prea puțin de-a face cu realitatea.

𝟖) 𝐀𝐧𝐜𝐨𝐫𝐞𝐥𝐞. Căile prin care retrăim experiențe. Bune sau rele. Mai întâi trebuie să le conștientizăm pe cele care ne fac rău, iar apoi să creăm altele noi. Activându-ne simțurile.

𝟗) 𝐑𝐞𝐜𝐚𝐝𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚. Orice fel de context sau situație aparent imposibil de gestionat, la un moment dat, poate să capete o semnificație nouă, dacă o privim din alt unghi.

𝟏𝟎) 𝐓𝐫𝐢𝐮𝐧𝐠𝐡𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐫𝐚𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜. Destul de cunoscut în teorie, și arhi-cunoscut în practică. Acea dinamică toxică dintre victimă, agresor și salvator, care ne este complet familiară multora dintre noi. Un triunghi din care, cu efort, se poate ieși.

𝟏𝟏) 𝐒𝐮𝐛𝐦𝐨𝐝𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞. Un fel de recadrare a poveștilor pe care le-am experimentat, diminuând ori augmentând anumite fire narative care ne țin blocați acolo și ne împiedică, uneori, să accesăm trăiri noi, din cauza temerii de a încerca iar și iar.

Deși e mult, e prea puțin ce am scris, pentru tot ce am experimentat în aceste cinci luni. Peste 30 de necunoscuți au devenit parte semnificativă a existenței mele actuale. Și mi-au devenit prieteni, o bună parte din ei. Oameni atât de diferiți de mine și, totodată, atât de asemănători.

N-aș putea da o definiție exactă a NLP-ului. E despre ceea ce se poate numi curatorie umană, în toate sferele existenței. Despre a acționa. Despre a conștientiza. Despre a ne împăca cu fiecare fibră din noi, bună sau rea. Despre a-l privi pe celălalt de lângă noi nu prin filtrele pline de prejudecăți pe care le-am dezvoltat de-a lungul vieții, ci prin oglinda care ne este. Despre a privi umbrele din noi ca pe niște oportunități de a ne cunoaște și de a crește. E despre totul care suntem. Și unisonul în care suntem, cu tot restul omenirii. E despre infinitul potențial al ființei umane de a fi orice consideră că poate să fie. Și orice își dorește să fie.

Cu siguranță că înțelegerea mea despre NLP nu este deplină la acest moment. Nici nu trebuie să fie. Pentru că NLP-ul este ceea ce este. Și ceea ce trebuie să fie. Precum viața pe care o trăim. Precum alegerile pe care le facem. Precum întâmplările pe care le experimentăm.

Mulțumesc, Maria Cotoi, Ruxandra Mărculescu, Adela Petre pentru neîntâmplătoarea noastră întâlnire! Ați rupt, involuntar (sau poate voluntar), bucățele din mine și m-ați ajutat să le ordonez mai trainic!

Mulțumesc, bunii mei colegi și prieteni! Sunteți un univers de bucurii și povești!

P.S. Dacă vreți să vă înscrieți la acest curs, puteți intra pe site pentru detalii suplimentare: https://nlpintegrativ.ro/.