Nicio stea nu se abate din drumul ei

„Nicio stea nu se abate, nu se oprește niciodată din drumul ei…” (M.S.)

Acesta a fost primul meu gând legat de școala pe care am încheiat-o azi.

Am căpătat acum, cu adevărat, libertatea de a nu mai fi constrânși de norme și de forme, de note și de evaluări de tot felul. Am căpătat libertatea de a uita, măcar pentru o zi, de concepte, ani, idei, reguli. Am căpătat, pe lângă aceste „drepturi”, și oareșice obligații: să ființăm asumat, să fim coerenți, să fim consecvenți unor principii de viață, să ascultăm, să visăm.

Am primit această dulce corvoadă de la niște oameni care ne-au fost profesori, până la un anumit punct, când ne-au devenit prieteni. Și părinți, uneori. Și confidenți. Și câte și mai câte.

Mă despart cu greu de școală. Mai cu seamă că școala este, în primul rând, despre acești oameni profund generoși. L-aș mai îndura chiar și pe Hegel, pentru a mai câștiga măcar o fărâmă din timpul pe care azi l-am pierdut definitiv.

„Orice sfârșit vestește-un început”… dar unele sfârșituri sunt niște poveri prea greu de gestionat, pentru a putea deschide cu bucurie brațele unor noi începuturi…