Sari la conținut
Oana Monica Nae
← toate textele

înviere

1 septembrie 2026

Nu-i primăvară încă până când
Lumina nu coboară murmurând
Un cântec vechi, încercănat de timp,
Un cântec nou, ce n-are un răstimp
Al lui. Căci doar eternitatea
Cuprinde ceea ce umanitatea
Nu poate să-nțeleagă-n nopți banale:
Magia morții și-nvierii Sale.

Dar e de-ajuns o noapte și o zi
Ca lumea să se-oprească, spre a fi
Mai blândă poate, mai atentă iar
Nu doar la zilele din calendar
Ci la credința că un Om ca noi
Ce fost-a pe pământ în timpuri de apoi
S-a dat pe Sine spre-a ne oferi
Cea mai prețioasă lecție: aceea de-a iubi.

✦