legătură

Legenda spune că un fluture de-ar bate
Din aripile sale și s-ar zbate
Pe-un colț uitat de lume, undeva,
În altă parte a planetei s-ar putea
Ca apele să curgă iar șuvoi,
Ori dorul să te-aducă înapoi
Doar pentru că pe-un pisc nemărginit
Un fluture firav a îndrăznit
Să-și cânte iar aleanul și să dea
Din aripi într-un fel în care doar așa
Tăcerile s-ar transforma-n tăciune
Și-apoi s-ar naște-o nouă rugăciune
Rostită prin cuvinte, nu priviri,
Iar multele și învechitele-amintiri
S-ar converti la gânduri mai alese
Din multele visări cernite și culese
La ceas de seară ori de primăvară
Când poezia vine și-mpresoară
Nocturnele dureri cu gânduri bune
Știind, în sinea sa, că undeva, în lume,
E-un fluture pe-o stâncă, care poate,
Fără să înțeleagă câtă greutate
Apasă pe bătaia lui senină
De aripi tot scăldate în lumină
Să schimbe rostul lumii și să dea
Multului întuneric profunzimi ce prea
Ușor ne scapă printre rânduri
Ne-nțelegând că ale noastre gânduri
Nu-s temelie pentru-o viață bună
Decât pășind ținându-ne de mână.