retorică

O, mare, tu știi că pe lume sunt doruri
Ce pretind scene ample, uriașe decoruri,
Dramaturgi feluriți și actori fel de fel
Ce rostesc solilocvii? Însă cât de fidel
Să desprinzi dintr-o foaie niște litere moarte
Să le-nvii, să le-nveți, să le spui mai departe
Ca atunci când, rostite, să despartă eteruri
În bucăți de cuvinte ce-auzite din ceruri
Să dezgroape uitarea, s-o aducă ‘napoi
Și-adormind să visăm nu poeți, ci strigoi?

Pe dorul acesta desuet, emigrant
Poartă-l, mare, departe, către-adâncul neant.