epilog (scriitorilor care au fost)

Nu-i viscolul vreme de moarte
Când vântul se-adună stingher
Ci-s ploile multe, deșarte
Pământ roditor către cer.

Nu-i vocea stridentă cărare
Când blândul ecou funerar
Se naște. Și iarăși răsare
Un nou testament literar.

Nu-i capătul lumea aceasta
Când cărțile tac chinuit
Vestind, printre rânduri, năpasta
Poetului ce pleacă grăbit.

Nu-i car alegoric să-nvie
Penița și multele foi
Uzate-n poeme nocturne
Căci cine să le-aducă ‘napoi?

Se duc scriitorii, pesemne,
Să-ncerce, în ceruri măcar,
Să-și poarte în tihnă mirarea
Și moartea primită în dar.