drum

Nu-i ultim versul ce destinu-și poartă
Pe pagină de carte încheiată
La vremea când zăpezile nu-și cern
Decât prologul, într-un vag îndemn.

Nu-i rima ultimă ce poate spune
Cuvinte înșirate, în ceas de rugăciune
La ora când poeții se tot miră
Și astrele în șir le tot admiră.

Nu-i litera din urmă ce mă cheamă
În vremea înserării, în dulce toamnă
Ci e recunoștința caldă și discretă
Pentru poetul ce m-a făcut poetă.