Cu recunoștință

Poate că Diavolul stă în detalii. Dar și Dumnezeu tot acolo stă. În fărâmele de cuvinte pe care ni le spunem unii altora. În felul în care ni le spunem. Și în momentele în care ni le spunem. Deși nu am apucat să citesc toate mesajele primite astăzi, promit că o voi face zilele viitoare. Însă, dintre cele citite, unele m-au atins fundamental. Și sunt tare recunoscătoare pentru asta.

Anul trecut, pe vremea asta, mi-am scris mie însămi o scrisoare. Pe care am recitit-o acum, la un an distanță. Acum, când scriu o alta, pentru alți ani și alte aniversări. E un exercițiu epistolar de profundă introspecție. Pe care l-aș recomanda oricui. Pentru că o vârstă nouă e un drum nou. Dar niciun drum nou nu va fi fost, în prealabil, precedat de altceva decât de un alt drum. Și-am face bine să ne amintim de pietrele întâlnite pe vechile cărări, spre a nu da cu piciorul în ele și pe drumurile nou pășite.

Am primit o nouă bomboană astăzi, la sală, de la același om care mi-a oferit vineri o alta. Însoțită de alte complimente. Însă nu ceea ce mi-a spus m-a emoționat. Ci ceea ce am văzut eu la el. Deși sunt atentă la cuvintele unui om, sunt și mai atentă la priviri. Lumina din ochii cuiva care mi se adresează, într-un fel sau altul, e un detaliu pe care încerc să-l port cu mine un timp îndelungat. Pentru că orice parte din noi poate minți, într-un fel sau altul. Dar ochii sunt avatarul onestității de dincolo de onestitate. Pentru că ne pot trăda pe noi, dar nu se pot trăda pe ei înșiși.

Mulțumesc tuturor pentru cuvinte, pentru daruri, pentru emoții, pentru fărâma de timp petrecută în a-mi transmite gânduri bune! E un lucru mărunt fericirea, dar de câte nefericiri avem nevoie ca să înțelegem asta.