Tic-Tac

Dragă Inimă,

A fost odată un început. Pe care nu ți-l mai amintești, pentru că erai prinsă în căușul palmelor celor două lumi – cea de unde abia plecaseși și cea în care abia poposiseși. E mult de atunci. O eternitate de ticăituri au pășit în clipe infinite până la acest Acum în care îți scriu. Niciun ”tic” nu a semănat cu vreun ”tac”. Nicio cadență nu și-a găsit oglindirea în următoarele. Căci fiecare ticăit și-a urmat propriul destin al devenirii. Și al întrupării în ceea ce Acolo, departe, pe Pământ, oamenii numesc ”timp”.

Aici însă, în Infinitul în care noi trăim, am învățat să ne eliberăm de convenții și de granițe. Știu că lumea din care tu vii – acel Pământ plin de reguli – te-a învățat să aștepți. Și să privești mult prea des în trecutul cel deja consumat ori în viitorul încă nepregătit să-și arate chipul. Însă nici așteptarea, nici trecutul, nici viitorul, nu sunt trambuline pentru Fericire. Ori pentru Iubire.

În acest univers nou în care Infinitul te-a adus, dragă Inimă, avem o singură regulă – aceea de a fi prezenți în prezent. Sigur, e timp și pentru nostalgii. Și pentru închipuiri. Dar sunt puține ticăiturile pe care le putem oferi în acest scop. E prea mult prezent de explorat, iar timpul e o resursă ce crește doar dacă este întrebuințată din plin. Aici. Și Acum.

În lumea noastră, dragă Inimă, lucrurile funcționează altfel. Poate un pic anapoda, față de ceea ce ți-e ție familiar. La noi, Prezentul trăit aduce și mai multe ticăituri ce pot fi explorate și augmentate. Iar Sfârșitul nu există decât atunci când nu mai există Prezent.

Așa că bine ai venit, dragă Inimă, în Infinit. În lumea asta eternă, în care poți să jonglezi cu cadența bătăilor tale după bunul plac. Cu o singură condiție: să fii Aici și Acum. Într-un prea plin de Eternitate!