La început a fost cuvântul

Cele mai frumoase vorbe pe care le putem primi în dar de la cineva (căci da, vorbele pot fi un mare dar uneori, dacă avem cu adevărat urechi disponibile) vin rareori de la cine ne așteptăm. Ori de la cine sperăm. Ori de la apropiați. Ori de la prieteni. Ori de la părinți (și câtă copilărie a așteptării, uneori). Ori de la oameni pe care îi punem pe diferite piedestale, într-un fel sau altul.

Cele mai frumoase vorbe vin de la oamenii cei mai simpli, cei mai fruști, neîmpovărați de hainele acestea elitiste ori prețioase, pe care le tot punem pe noi în fiecare zi, crezând (sau sperând) că ne vor invada propria epidermă într-atât de tare, încât să ajungem să ne identificăm cu ele, la un moment dat.

Astăzi am primit un dar tare prețios. Venit de nicăieri:

– Ești toată inimă…

Am râs și am plâns, în sinea mea. Mulțumesc!