Din seria: ”Să fie bine, să nu fie rău”

Când eram mult mai mică și mult mai înțeleaptă decât sunt acum, mă gândeam oarecum revoltată la cele două personaje feminine din povestea lui Creangă, despre prostia omenească. Sigur, nici ceilalți ”eroi”, care se succed în poveste, nu-s vreo lumină. Dar mno.. drobu’ de sare era mai ușor de reținut decât oborocul cu care se căra soarele sau țăpoiul cu care se aruncau nucile în pod. În paranteză fie spus, am prestat un Google pentru aceste semi-didascalii, căci, după cum menționam mai sus, nu mă ajută inteligența în această perioadă a vieții mele.

Și… cum m-am făcut eu mare și plină de lumină, impregnată fiind de frumoasele povești ale copilăriei, mă lovește realitatea. Plec de la facultate seara, grăbită maxim să ajung la sală. Să mă bat, că stau foarte prost cu nervii, în ultima perioadă, după ce-am redus considerabil cantitatea de sport întreprinsă săptămânal. Și, cum eram complet absorbită de sfântul Waze, plin de dungi roșii la ceas de seară, îmi fuge deodată privirea în bord. Mai aveam motorină pentru 20 de kilometri. Chestiune care nu mi s-a mai întâmplat până acum. Căci am avut și perioade mai lucide în viața asta. Mă uit la Waze din nou, văd că am trei kilometri până la sală. Zic: mă descurc, nu-i problemă. 3 până la sală, încă 10-12 până acasă, ajung până la benzinărie. Pentru că da, două benzinării știam (sunt blondă, am o scuză foarte bună), și erau ambele foarte departe de unde mă aflam.

Pornesc mașina, pe sfert liniștită, pe trei sferturi grăbită. Merg un pic și văd cum se duc kilometrii. Mai mergeam 200 de metri, mai scădea un kilometru. Moment în care îmi aduc aminte de povestea lui Creangă. Căci nu mi-am pus nicio secundă problema să opresc, să caut o benzinărie. Și, în timp ce mergeam, și kilometrii se duceau, mă gândeam cum va fi când voi rămâne în mijlocul intersecției, ca o floricică ce mă găsesc. Baterie la telefon, nu. Combustibil, nu. Zic: nu-i bai, am material pentru o poveste foarte amuzantă. Dar cum ajung să scriu povestea?

N-am apucat să rămân blocată în cartierele vestice ale capitalei căci, vorba ceea, la barza chioară îi face Dumnezeu cuib. Așa că am dat de o benzinărie fix lângă mall. Ceea ce nu mă exonerează totuși de multa beznă care-mi inundă sinapsele în această splendidă și sublimă perioadă, pe care o trăiesc cu o deosebită încântare.

După ce-am întreprins un lung șir de tâmpenii toată săptămâna trecută, era și păcat să o încep pe-asta altfel. Azi am dat chiar și examen. Surprinzător, l-am și luat. Mă rog, era un test parțial doar, dar ”examen” sună mai copleșitor așa. Să-mi mai echilibreze un pic chakra 15.